Iarta-ma...

Ti-ai dori sa se inventeze o oglinda in care sa-ti vezi sufletul, trecutul, dar mai ales viitorul? Sincer mie mi-ar fi frica sa ma privesc. Mi-ar fi teama sa vad urma bocancilor tai pe sufletul-mi care abia mai respira, pe care-l simt cum ar vrea sa fuga de mine, reprosandu-mi astfel ca nu l-am protejat de cuvintele crude care l-au ranit, l-au transformat intr-o umbra. Cum sa-l fac sa ma ierte, sa-l chem inapoi, sa fie iar al meu, sa-l intaresc, sa-l protejez? Cum, cand lumea mea e impartita in doua tabere, iar el o vrea un tot unitar al lui, cand vrea ca ceea ce arat in exterior sa nu mai fie invers proportional cu starea lui?
Iarta-ma Sufletul meu…sper sa gasim o cale de mijloc impreuna, sa nu ne mai razboim atat, sa nu mai fim intr-un maraton interminabil, sa ajungem odata la finish si sa castigam amandoi. Poate ceilalti ma vad alergand singura pe pista vietii, dar stiu ca Tu-mi esti concurent. Si e ciudat, desi apartinem unul altuia, mereu ma depasesti, imi paralizezi miscarile si dupa, tot Tu imi reprosezi ca nu sunt capabila sa ies din capacanele tale, din nisipurile miscatoare in care ma arunci. De ce imi faci toate astea? Nu-mi sunt suficiente lectiile de viata pe care mi le-ai dat? Arata-mi drumul care ma scoate din labirint, si hai sa ne regasim…

Vreau sa simt ca-ti apartin din nou, si promite-mi ca nu o sa ma mai parasesti niciodata...Stii si tu ca unul fara altul suntem pierduti, de ce sa ne distrugem reciproc?...cand vei avea raspuns la toate intrebarile mele, cauta-ma...