Azi sunt, in mod inevitabil, in fata unor situatii pe care aparent nu pot sa le depasesc sau ocolesc si pentru care nu am vreo solutie. Situatia in sine se mentine neschimbata in esenta ei, chiar daca pentru o anumita perioada ramane ascunsa; o ignor, dar o constientizez, ma lovesc de ea, dar parca impactul e cu totul altul de fiecare data. Nu ma va rapune, nu voi recurge la solutii imaginare si autolinistiri si nici nu ma adancesc in tacere in fata a ceea ce ma depaseste. Altii ce-au facut? Au speriat viitorul cu frica trecutului si a prezentului?
Am ajuns sa ma indoiesc de tot si ca atare, neg totul. Simturile au inceput sa ma insele, totul e indubitabil si contradictoriu. Nimic nu imi inspira o incredere absoluta intrucat ratiunea mea incepe sa paraseasca rapid lumea reala pentru a se refugia in cea ideala, construita pentru autoaparare. Toate s-au parasit adeseori in insolubilitatea lor, dar afirmatiile s-au ridicat impotriva altor afirmatii. Asa ca acum ma indoiesc, insa cu scopul de a gasi ceva de care sa nu ma mai indoiesc.
Totul curge si trece si noi cu ce ramanem? Cu nimic. Asa ca in ultima instanta, m-am hotarat sa fac ceva. Acest ceva va fi doar al meu.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu