respiratia sufletului

Sunt momente in care ma simt robotizata printre mormanele de bucati de oameni si parca calc pe sticla pisata, incinsa - de dorinte si am senzatia ca ma ingrop in iluzii, ca ma inchid intr-un labirint al necuvintelor gandirii.
Simt respiratia sufletului, adanc impregnata in fiecare de pas al vietii…alaturi – obiecte mate care asteapta o atingere calda pentru a-si capata luciul.

Uneori trec nepasatoare si in fiecare moment al vietii dau vina pe timp, timpul infinit, inexistent, care e finit doar in acceptiunea omului. Tot ce este simplu devine complicat in acceptiunea noastra si invers. Sunt teleghidata in gandire si miscari intr-o realitate plina de otrava, care ma stoarce de energie si se infrupta din mine. Toate sunt anapoda, norocul e hazard, viata intamplare, fericirea nu este alegere ci o încrucişare de mai multe ingrediente.

Eu nu mai sunt totul, pentru ca totul se afla acum in afara mea si sentimentele s-au dispersat. Oamenii din viata mea vin si pleaca, sunt programata la distrugere, contaminata de gustul amar al sperantei si parfumul ademenitor al libertatii.

Vreau sa ma cufund in apa gandirii, sa ma prefac in picaturi de ploaie, sa ma preling in agonia gandirii tale, sa izbucnesc ca un vulcan care distruge prezentul si creaza o noua lume, inventeaza alte culori, lumineaza noaptea, redeseneaza in alte forme soarele, marea, nisipul... Si atunci vreau sa te ascunzi in palmele mele asteptand o noua zi...