querer

Shayne Ward - No Promises Lyrics

Another one

Josh Groban - Alejate

Un indemn, o rugaminte, poate un strigat de ajutor...

In amintirea a aceea ce sunt ...

simt ca a venit momentul bilantului

stand azi in pat mai mult ca de obicei ma gandeam la anul asta, prin cate am trecut, ca a fost inca un an de calvar, si toata viata-mi pare complicata, mult prea gri, mult prea incarcata…

trist... o zi trista... o saptamana trista... o luna... un an... un an trist... un an lung, plin cu momente urate, urate, urate...
un inceput de an (noaptea de revelion) ok... cu prietenii... rasete... glume... bautura... mancare... dans...dar fara tine
februarie foarte agitat, cu vina, cu placere interzisa, cu multe iluzii si visuri desarte... cu lacrimi si constiinta...si fara tine
luni frumoase... cu prieteni buni... tot fara tine
mai-iunie dezamagitor... plin de pesimism... un esec care te tine pe loc mult timp... regrete... lacrimi... nopti nedormite... liniste surda...si toate fara tine
vara calda... iesiri... plimbari... Mamaia, Grecia, Vama, Neptun...doar partial cu tine
octombrie... octombrie... deja cand spui octombrie lacrimile curg fara oprire...promisiuni desarte, suflet calcat in picioare, tristete, o tristete de neimaginat... negru... mult negru... totul este negru... cerul... lumina... eu... tu... noi toti... sufletele noastre...din cauza ta
noiembrie... deja cand spui noiembrie lacrimile curg fara oprire, o despartire, durere, suferinta... o luna pana la Craciun... luni ce par a fi si ele negre...toate din cauza tasi toate fara tine
trist... un an trist... un an trist...

i love you

mi s-a parut ffff funny:)):)):))

pentru Tine, sufletul meu

Nu am mai trecut demult pe aici; nu ca nu as fi avut ce sa spun ci din lipsa de timp sau din comoditatea. Uneori astea sunt cele mai bune motive invocate pt a ne scuza...
Acum am simtit nevoia sa ma intorc aici, sa arunc cateva cuvinte...
Azi plec, dar o fac cu inima indoita, simt cum jumatate din mine nu vrea sa ma insoteasca, vrea sa ramana aici sa vegheze, sa aiba grija de tot ce las. Nu am avut niciodata sentimetul ca plec in vacanta goala, fara sa am sufletul cu mine.
Motivele sunt multiple si nici nu are sens sa le metionez, la ce bun? Faptele conteaza, eu plec incercand sa ma linistesc, sa fac ceva cu furia care ma domina. Aici nu am sanse sa o fac sa dispara, zilnic se intampla cate ceva care nu ma lasa. Vreau sa ma regasesc, sa revin la ce am fost candva, femeia de care pana si eu eram mandra, nu un ambalaj pentru furie si ganduri negre.
Wow, cate obiective am de indeplinit in vacanta asta...:)
Stiu, sunt sigura ca totul va fi altfel dupa. Ma voi simti asa cum imi doresc, lucrurile se vor aseza incet, incet pe fagasul lor. Trebuie sa se intample asta. Altfel nu stiu cum voi supravietui.
Coincidenta face sa ma intorc in Grecia, o tara de care sunt oarecum legata sufleteste. Poate pentru ca imi plac oamenii de acolo, mancarea, muzica, m-as intoarce acolo ori de cate ori as putea. Dar data viitoare cand merg nu voi mai fi singura. Promit solemn...va fi acolo si sufletul meu...
Revin cu vesti cand ma intorc...de ce nu si niste poze;)

Ilse De Lange - A Miracle

S-a asternut tacerea?

niciodata nu m-am gandit, ca pe masura ce gandul meu e mai linistit, tacerea ta e mai colorata.
doare gandul meu pierdut spre zambetul tau senin, doare tacerea ta nesperata, brusca, stupida, aproape nejustificata...toate-mi apasa sufletul...
traiesc sa retraiesc...si asa imi pastrez speranta, ca din infinit iti vei crea calea catre mine si astfel ma vei invata sa te conjug la timpul perfect...
inca ma intreb unde s-au dus toate...sperante, iluzii, sentimente. de ce-mi simt sufletul cicatrizat...gheara de vultur a nepasarii tale inca imi sfasie inima. de ce? de ce vrei sa te hranesti cu un hoit...ataca in alta parte.
te rog, pastreaza tacerea pentru tine. pleaca cu tot ce mi-ai adus: iluzii desarte, suferinta inutila, minciuni nejustificate, sentimente neimpartasite. ia tot si du-te...pasii tai plecand, ultima imbratisare, ultima privire, ultima atingere...toate vor fi vii in mintea mea, inca le simt de parca se petrec acum...asa vor ramane pt totdeauna...

Iarta-ma...

Ti-ai dori sa se inventeze o oglinda in care sa-ti vezi sufletul, trecutul, dar mai ales viitorul? Sincer mie mi-ar fi frica sa ma privesc. Mi-ar fi teama sa vad urma bocancilor tai pe sufletul-mi care abia mai respira, pe care-l simt cum ar vrea sa fuga de mine, reprosandu-mi astfel ca nu l-am protejat de cuvintele crude care l-au ranit, l-au transformat intr-o umbra. Cum sa-l fac sa ma ierte, sa-l chem inapoi, sa fie iar al meu, sa-l intaresc, sa-l protejez? Cum, cand lumea mea e impartita in doua tabere, iar el o vrea un tot unitar al lui, cand vrea ca ceea ce arat in exterior sa nu mai fie invers proportional cu starea lui?
Iarta-ma Sufletul meu…sper sa gasim o cale de mijloc impreuna, sa nu ne mai razboim atat, sa nu mai fim intr-un maraton interminabil, sa ajungem odata la finish si sa castigam amandoi. Poate ceilalti ma vad alergand singura pe pista vietii, dar stiu ca Tu-mi esti concurent. Si e ciudat, desi apartinem unul altuia, mereu ma depasesti, imi paralizezi miscarile si dupa, tot Tu imi reprosezi ca nu sunt capabila sa ies din capacanele tale, din nisipurile miscatoare in care ma arunci. De ce imi faci toate astea? Nu-mi sunt suficiente lectiile de viata pe care mi le-ai dat? Arata-mi drumul care ma scoate din labirint, si hai sa ne regasim…

Vreau sa simt ca-ti apartin din nou, si promite-mi ca nu o sa ma mai parasesti niciodata...Stii si tu ca unul fara altul suntem pierduti, de ce sa ne distrugem reciproc?...cand vei avea raspuns la toate intrebarile mele, cauta-ma...

ultima stare

Ma asez pe genunchii singuratatii mele si observ cum lumea mi se face praf si totul se misca intr-un ritm prea alert pentru privirea mea obosita... nici lumina sperantei din suflet nu-mi mai straluceste si nu stiu ce sa fac sa nu ma sting, sa nu ma pierd de tot... ma doare ce-i in jurul meu, ma mint ca inca mai exist, langa mine totul imi pare pustiu, necunoscut... mi-e teama, cred, de ce va urma, de lucrurile pe care le stiam, de cum as mai fi fara vis, mi-e dor de mine si de zambetul meu... ceva ma face sa ma revolt, dar nu stiu ce; soarta, nu imi mai zambeste, imi pare mai cruda si-n gandul meu apar iar spinii care-mi ucid incet ideea, iar viata o simt cum imi scapa printre degete si iarasi lumea imi moare in palma si inima in piept mi se opreste putin cate putin, iar privirea a obosit si ea, scaldata in lacrimi de tristete... si-as vrea atat de mult sa ma adun, sa inteleg ce e cu mine, dar sufletul imi e din nou amortit si nu stiu ce sa fac sa-i schimb starea... poate sa invat sa-l mai chem, dar nu stiu daca mai pot si as vrea atat de mult sa cred ca ma mai poate asculta...
...Si totusi...nu e totul pierdut...mai e o speranta, exista mereu o salvare in suflet si am sa prind iar viata din urma, am s-o apuc si-am s-o strang cu putere in mine, iar lumea poate va rasari din nou in privirea mea si sufletul nu-mi va mai fi amortit...

Am chef sa…

…ma intind, pe iarba, sub cerul adormit.
…iau o gura adanca de aer.
…te stiu langa mine, fara sa te ating, fara sa-ti vorbesc, doar sa-ti aud respiratia. Si printre aburii pamantului ti-as da tarcoale ca un animal de prada infometat sau ti-as intinde o mana doar ca sa o simt pe a ta. Toate cate s-au intamplat in ultima vreme m-au facut sa inteleg ca nu distanta ne tine departe, ci doar comunicarea compromisa.
…vad cum o bucata sfasiata de cer cade peste mine, dar esti acolo, te simt, te am, imi dai aer sa respir, imi dai incredere. Stiu ca fara tine bucata de cer mi-ar distruge sufletul, trupul, mi-ar strivi inima…legatura dintre suflete e cea care ma salveaza…dar oare cat va mai tine? ma vei putea salva la infinit?…intinzi mana sa te simt, cerul e atat de rece...

La multi ani!

In 'coltul' meu de net, unde sper ca vei arunca vreodata un ochi, vreau sa-ti urez ca ziua asta sa fie inceputul a tot ceea ce vrei in viata! Viitorul sa-ti fie linistit, sa fii impacat cu tine, dar mai ales sa ai in preajma persoane care te iubesc neconditionat si te apreciaza pentru ceea ce esti, nu pt ce le poti oferi. Astazi si in fiecare zi, ma gandesc la tine si iti urez o zi de nastere plina de fericire, liniste si momente unice! Fie ca ce e mai bun sa vina de acum incolo! LA MULTI ANI!

Si pentru ca ma leaga multe de aceasta floare, vreau sa-ti o daruiesc...

sunt...cine sunt?

Pentru o clipa sunt lumea intreaga si in acelasi timp lumea pe care o pierd la fel de repede. Sunt zambetele care mi se intiparesc in suflet si lacrimile pe care le sterg, lasand loc pentru noi zambete. Sunt cuvintele pe care le rostesc si altele pe care le arat. Sunt visele pe care le implinesc si visele ce par mai degraba scenarii de film. Sunt o clipa de iubire si inca o infinitate de asteptare, dar stiu ca merita, pentru ca intr-o singura clipa pot face inconjurul universului. Sunt atingerea care te tulbura si in acelasi timp te linisteste. Sunt un strop de curaj si multa timiditate uneori, dar...lucrurile mici fac diferenta. Sunt multe amintiri si un singur moment, dar numai atunci cand ma regreti, momentul iti pare prea putin. Sunt primele o mie de melodii ce-ti vin in minte si ma canti doar cu o singura nota, pentru ca sunt singura pe care o ai in suflet. Sunt echilibru si totusi caderea, pentru ca sufletul meu nu are aceasi unitate de masura ca si ratiunea, dar asta nu inseamna ca nu ma ridic pana la urma. Si echilibrul meu atunci, pot fi doar increderea...si iubirea.

suflet de copil

La multi ani pentru copilul din tine!

Sa nu uitam ca indiferent de varsta, un strop de suflet de copil ramane in fiecare dintre noi. Sunt situatii din care, uneori nu prea stim cum sa iesim si tocmai copilul din noi ne salveaza: nastrusnic, dezinhibat sau timid este cel care face un gest nevinovat sau da o replica geniala si am depasit mometul...

respiratia sufletului

Sunt momente in care ma simt robotizata printre mormanele de bucati de oameni si parca calc pe sticla pisata, incinsa - de dorinte si am senzatia ca ma ingrop in iluzii, ca ma inchid intr-un labirint al necuvintelor gandirii.
Simt respiratia sufletului, adanc impregnata in fiecare de pas al vietii…alaturi – obiecte mate care asteapta o atingere calda pentru a-si capata luciul.

Uneori trec nepasatoare si in fiecare moment al vietii dau vina pe timp, timpul infinit, inexistent, care e finit doar in acceptiunea omului. Tot ce este simplu devine complicat in acceptiunea noastra si invers. Sunt teleghidata in gandire si miscari intr-o realitate plina de otrava, care ma stoarce de energie si se infrupta din mine. Toate sunt anapoda, norocul e hazard, viata intamplare, fericirea nu este alegere ci o încrucişare de mai multe ingrediente.

Eu nu mai sunt totul, pentru ca totul se afla acum in afara mea si sentimentele s-au dispersat. Oamenii din viata mea vin si pleaca, sunt programata la distrugere, contaminata de gustul amar al sperantei si parfumul ademenitor al libertatii.

Vreau sa ma cufund in apa gandirii, sa ma prefac in picaturi de ploaie, sa ma preling in agonia gandirii tale, sa izbucnesc ca un vulcan care distruge prezentul si creaza o noua lume, inventeaza alte culori, lumineaza noaptea, redeseneaza in alte forme soarele, marea, nisipul... Si atunci vreau sa te ascunzi in palmele mele asteptand o noua zi...

cu fata catre Maine

Azi sunt, in mod inevitabil, in fata unor situatii pe care aparent nu pot sa le depasesc sau ocolesc si pentru care nu am vreo solutie. Situatia in sine se mentine neschimbata in esenta ei, chiar daca pentru o anumita perioada ramane ascunsa; o ignor, dar o constientizez, ma lovesc de ea, dar parca impactul e cu totul altul de fiecare data. Nu ma va rapune, nu voi recurge la solutii imaginare si autolinistiri si nici nu ma adancesc in tacere in fata a ceea ce ma depaseste. Altii ce-au facut? Au speriat viitorul cu frica trecutului si a prezentului?

Am ajuns sa ma indoiesc de tot si ca atare, neg totul. Simturile au inceput sa ma insele, totul e indubitabil si contradictoriu. Nimic nu imi inspira o incredere absoluta intrucat ratiunea mea incepe sa paraseasca rapid lumea reala pentru a se refugia in cea ideala, construita pentru autoaparare. Toate s-au parasit adeseori in insolubilitatea lor, dar afirmatiile s-au ridicat impotriva altor afirmatii. Asa ca acum ma indoiesc, insa cu scopul de a gasi ceva de care sa nu ma mai indoiesc.

Totul curge si trece si noi cu ce ramanem? Cu nimic. Asa ca in ultima instanta, m-am hotarat sa fac ceva. Acest ceva va fi doar al meu.

Inchide, deschide...

E bine sa constientizezi cand se termina o anumita etapa din viata. Daca insisti sa te mentii acolo dincolo de timpul rezonabil, o sa-ti pierzi bucuria si simtul a ceea ce se afla in afara ei si mai ales aceea ce te astepta la urmatorul pas, inceputul unei noi etape vei ajunge sa nu-l simti. Inchide capitole sau usi. Poti petrece mult timp din prezentul tau, scufundandu-te în “de ce”-uri, in a-ti revedea filmul vietii si a incerca sa intelegi cum si pentru ce motiv s-au intamplat anumite lucruri. Dar, te vei consuma degeaba si la nesfarsit, caci in viata, tu, eu, prieteni, frati, parinti, noi toti, ne indreptam inevitabil catre a inchide capitole, a da pagina, a termina etape sau momente din viata si de a merge inainte. Nu ne putem afla in prezent, ducand dorul trecutului. Nici macar intrebandu-ne “de ce”. Ce a fost a fost, si trebuie sa te eliberezi, sa te desprinzi de trecut. Nu putem fi copii eterni, nici adolescenti intarziati, nici angajati ai unor firme care nu mai exista, nici a pastra legaturi cu cei care nu vor să aiba legaturi cu noi. Faptele trec, si trebuie lasate sa treaca! De aceea, uneori, este atat de important sa distrugi amintiri, sa faci un cadou, sa-ti schimbi casa, sa rupi hartiile si sa faci cadou o carte. Schimbarile externe pot simboliza procese interioare de evoluţie. A uita, a te desprinde, a te avânta. In viata, nimeni nu joacă cu cartile insemnate, asa ca ai de invatat cum sa pierzi si cum sa castigi. Trebuie sa ne eliberam, sa dam pagina si sa traim numai cu ceea ce ne ofera prezentul. Trecutul a trecut. Nu astepta sa ti-l dea nimeni inapoi, nu te astepta sa te recunoasca nimeni, nu astepta ca, vreodată, cineva sa-si dea seama cine ai fost. Lasa deoparte resentimentele. Repetarea cu incapatanare a “filmului tau personal” iti va face rau sufletului si mintii si te va invenina si amari. Viata nu se afla decat inainte, niciodata inapoi. Daca treci prin viata lasand “usi deschise” pentru orice eventualitate, niciodata nu te vei putea desprinde de trecut, nici nu vei trai ziua de astazi cu mulţumire. Iubiri sau prietenii pe care nu ti le scoti din suflet? Posibilitati de a te intoarce? La ce? Nevoie de explicatii? Cuvinte nerostite? Taceri care au invadat cuvintele? Daca le poţi infrunta chiar acum, fa-o. Daca nu, lasa-le sa se ducă, inchide capitolele! Spune-ti tie insuti că nu le mai vrei inapoi. Dar nu din mandrie sau orgoliu, ci pentru ca TU nu mai faci parte din acel loc, din acea inima, din acea incapere, din acea casa, din acel birou. Tu insuti nu mai esti cel de acum doua zile sau trei luni sau un an. Prin urmare, nu exista nimic catre care sa te-ntorci. Inchide usa, da pagina, inchide capitolul. Nici tu nu vei fi acelasi, nici mediul la care te intorci nu va fi acelasi, caci nimic nu ramane la fel in viata. Pentru sanatatea ta mintala si sufleteasca, desprinde-te de ceea ce nu se mai regaseste in viata ta. Adu-ti aminte că nimeni si nimic nu este indispensabil. Nici o persoana, nici un loc. Nimic nu este vital pentru a trai, pentru ca atunci cand ai venit pe lume, ai venit singur. Este, asadar, obisnuit sa traiesti cu tine insuti si este o indatorire personala sa inveti sa traiesti singur, fara acea apropiere umana sau fizica, de care iti vine atat de greu sa te desparti astazi. A te desprinde este un proces de invatare care, din punct de vedere uman, se poate realiza.
Adu-ti aminte, nimic si nimeni nu este indispensabil. Este numai obicei, rutina, nevoie. Deci, inchide, incheie, arunca, desprinde-te, elibereaza-te! Uita.

ÎN TIMP ÎNVEŢI Jorge Luis Borges

După un anumit timp,
omul învaţă să perceapă diferenţa
subtilă între a susţine o mână
şi a înlănţui un suflet,
şi învaţă că amorul nu înseamnă a te culca cu cineva
şi că a avea pe cineva alături nu e sinonim cu starea de siguranţă,
şi aşa, omul începe să înveţe...
că săruturile nu sunt contracte
şi cadourile nu sunt promisiuni,
şi aşa omul începe să-şi accepte căderile cu capul sus
şi ochii larg deschişi,
şi învaţă să-şi construiască toate drumurile
bazate în astăzi şi acum,
pentru că terenul lui mâine este prea nesigur pentru a face planuri ...
şi viitorul are mai mereu o mulţime de variante care se
opresc însă la jumătatea drumului.

Şi după un timp, omul învaţă că dacă e prea mult,
până şi căldura cea dătătoare de viaţă a soarelui,
arde şi calcinează.
Aşa că începe să-şi planteze propria grădină
şi-şi împodobeşte propriul suflet,
în loc să mai aştepte ca altcineva să-I aducă flori,
şi învaţă că într-adevăr poate suporta,
că într-adevăr are forţă,
că într-adevăr e valoros,
şi omul învaţă şi învaţă ...
şi cu fiecare zi învaţă.

Cu timpul înveţi că a sta alături de cineva
pentru că îţi oferă un viitor bun,
înseamnă că mai devreme sau mai târziu
vei vrea să te întorci la trecut.

Cu timpul înţelegi că doar cel care e capabil
să te iubească cu defectele tale,
fără a pretinde să te schimbe,
îţi poate aduce toată fericirea pe care ţi-o doreşti.
Îţi dai seama cu timpul că dacă eşti alături de această
persoană doar pentru a-ţi întovărăşi singurătatea,
în mod inexorabil
vei ajunge să nu mai vrei să o vezi.

Ajungi cu timpul să înţelegi că adevăraţii prieteni sunt
număraţi, şi că cel care nu luptă pentru ei,
mai devreme sau mai târziu se va vedea înconjurat doar de
false prietenii.

Cu timpul înveţi că vorbele spuse într-un moment de mânie,
pot continua tot restul vieţii să facă rău celui rănit.

Cu timpul înveţi că a scuza e ceva ce poate face oricine,
dar că a ierta, asta doar sufletele cu adevărat mari o pot
face.

Cu timpul înţelegi că dacă ai rănit grav un prieten,
e foarte probabil că niciodată prietenia lui nu va mai fi
la aceeaşi intensitate.

Cu timpul îţi dai seama că deşi poţi fi fericit cu prietenii tăi,
într-o bună zi vei plânge după cei pe care i-ai lăsat să plece.

Cu timpul îţi dai seama că fiecare experienţă trăită
alături de fiecare fiinţă, nu se va mai repeta niciodată.

Cu timpul îţi dai seama că cel care umileşte sau
dispreţuieşte o fiinţă umană,
mai devreme sau mai târziu va suferi aceleaşi
umilinţe şi dispreţ, dar multiplicate, ridicate la pătrat.

Cu timpul înveţi că grăbind sau forţând lucrurile să se
petreacă, asta va determina că în final,ele nu vor mai fi aşa cum sperai.

Cu timpul îţi dai seama că în realitate,
cel mai bun nu era viitorul, ci momentul pe care-l trăiai
exact în acel moment.

Cu timpul vei vedea că deşi te simţi fericit cu cei care-ţi
sunt împrejur, îţi vor lipsi teribil cei care mai ieri erau cu tine
şi acum s-au dus şi nu mai sunt...

Cu timpul vei învăţa că încercând să ierţi sau să ceri iertare,
să spui că iubeşti, să spui că ţi-e dor,
să spui că ai nevoie,
să spui că vrei să fii prieten,
dinaintea unui mormânt,
nu mai are nici un sens.

Dar din păcate,
toate se învaţă doar cu timpul...

cuvantul...forma fara fond

Cuvintele sunt forma starilor si sentimentelor noastre. Le folosim pentru a descrie starea in care ne aflam, ce simtim, credem, vedem, mirosim sau gustam. Dar poate niciodata nu ne-am gandit ca nu trebuie sa le rostim pur si simplu, ca trebuie sa fie fondate, sa se bazeze pe ceva anume. Nu trebuie doar sa scoti sunete, sa te auzi vorbind aiurea, pronuntand insiruiri de vorbe, ca de exemplu „mi-e dor de tine”, daca nu te bazezi pe ceva, daca nu este ceea ce simti.

Multi le pronunta intr-o anumita ordine sau una aleatoare, dar fara sa se gandeasca la ce consecinte pot avea pt cel ce le aude. Pot trece pe la urechile celuilalt fara sa-l influenteze intr-un fel anume sau pot fi dâre de sange lasate pe suflet.

Fiecare cuvant are un anumit sens pentru fiecare dintre noi, care poate coincide mai mult sau mai putin cu sensul dat de DEX. Gandire, simtire, iubire, viata, foc, ceas...simple cuvinte, care pot fi intelese intr-un fel sau altul...depinde de la cine le auzim. Daca ti le spune, de exemplu persoana care pentru tine conteaza cel mai mult, te pot duce catre nirvana sau te pot arunca pe fundul prapastiei, te pot pune la pamant, fara sa reusesti sa te mai ridici vreodata...poate. Si tocmai atunci e momentul sa arati ca esti puternic, sa te ridici si sa strigi: Am invins! Dar de fapt iti invingi sufletul, te invingi pe tine...
In cele din urma de noi depinde daca ne lasam sau nu invinsi de puterea cuvantelor auzite in jurul.

A fost o vreme in care am auzit prea multe cuvinte, am crezut prea mult in ele, doar pentru ca am crezut orbeste in persoana care le rostea. De aici deduc ca importanta si mai ales greutatea cuvantului e data, cel putin pentru mine, de cel ce il rosteste si in cele din urma conteaza cine, nu doar ce spune. Candva aveam o vorba, cu timpul am uitat-o, dar acum ca prin minune mi-am amintit-o: ‚Nu conteaza ce se spune despre tine, ci cine spune.’

Pentru mine era cuvintelor a apus. A venit momentul sa ma bazez doar pe fapte reale, sa iau in calcul doar concretul din viata mea. Sa fie asta un semn de maturizare? Sa fie finalul epocii suferintei in van? Cred ca mi-am invatat lectia. Cred ca aveam nevoie de ea pentru a pasi cu mai multa hotarare, pe urmatoarea treapta din „scara” vietii...

petale de suflet

Nu puteam incepe cu alt titlu...este evident. De ce petale de suflet?! si eu ma intreb...dintr-o lista nu foarte lunga, mi s-a parut cel mai potrivit.

Mi-a luat mult timp sa ma gandesc daca sa-mi fac sau nu acest blog. In cele din urma mi-am zis, de ce nu? E clar, pentru toate trebuie sa existe un inceput. Trebuie doar sa ai curajul sa faci pasul...Si uite ca azi pashesc cu pasi timizi in lumea blogossferei. Nu vreau sa-mi ureze nimeni bun venit...in schimb, va urez eu voua, celor care veti "calca" pe aici, "tarati" de mouse/taste, curiozitate, dorinta de a ma cunoaste (mai bine)...sau pur si simplu...

Tot ce veti gasi aici nu vor fi doar cuvinte, ci pasaje, ganduri absconse, experiente traite, idei nerosite, vise neindraznite, taceri 'vorbite', in cele din urma...EU, asa cum sunt...